Organizare nunţi

Nunta

Nunta reprezintă un moment unic de neuitat în viaţa tinerilor, e momentul cu care se începe viaţa în doi, se materializează iubirea şi se trece la o nouă etapă, de aceea acest moment trebuie să fie unic, plin de fericire, de speranţă şi să amintească mereu tinerei perechi în momentele lor de cumpănă că iubirea lor există şi merită să caute dincolo de greutăţi, fericirea şi iubirea care i-a unit.

Verighetele

Verigheta este în mod tradiţional din aur, simbol al purităţii şi al prosperităţii în acelaşi timp.

Schimbul de verighete în ziua nunţii şi purtarea verighetelor tot restul vieţii reprezintă o tradiţie potrivit căreia mirii sunt legaţi prin iubire pe tot restul vieţii.

Ziua nunţii

Ziua nunţii este povestea cu prinţi şi prinţese transformată în realiate, o pagină de poveste scrisă exact pe gustul mirilor. Cu siguranţă fiecare mireasă şi-a imaginat această zi ani în şir iar acum când momentul a venit totul trebuie să fie perfect, atmosfera să fie sublimă, într-un cuvant visul să devină realitate.

Nunta este o zi de fericire, o clipă de neuitat, un amestec de emoţii, bucurii, lacrimi de fericire şi hohote de râs.

Am înţeles treptat că deşi parcă seamănă, fiecare nuntă este specială în felul ei, fiecare mireasă are o poveste dar finalul nunţii e mereu acelaşi, impreună până când moaretea îi va despărţi, datori să trăiască fiecare clipă a nunţii cu maximă intensitate şi să-şi amintească aceste momente veşnic.

Ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat şi ceva albastru.

În ziua căsătoriei, mireasa trebuie să respecte tradiţia care cere ca ea să poarte, pentru a avea o căsătorie reuşită, patru elemente.

"Ceva vechi" simbolizează continuitatea familiei, legătura familiala a miresei cu viaţa ei de dinainte de căsătorie, "ceva nou" reprezintă prosperitatea viitorului, caracterizează reusita şi succesul de viaţă in viitor, "ceva împrumutat" aduce noroc miresei, reprezintă norocul şi fericirea viitorilor miri iar "ceva albastru" simbolizează fertilitatea, fidelitatea şi puritatea într-un cuplu, de aceea adesea este un element discret.

Rochia albă de mireasă

Rochia reprezintă pentru mireasă piesa de rezistenţă a nunţii sale, de aceea ea trebuie să fie întocmai aşa cum a văzut-o în visele ei cu prinţi şi prinţese. Tradiţia cere ca aceasta să fie albă, lungă şi vaporoasă, iar mirele trebuie să o vadă doar în faţa altarului.

Naşii de cununie

Naşii sunt părinţii spirituali ai mirilor.

Conform tradiţiei, naşii au un rol important în viaţa noii familii. Cu ei se vor sfătui mirii pentru organizarea nunţii şi apoi pentru toate problemele care apar în viaţa lor.

Biserica acordă o importanţă deosebită naşilor, aceştia vor călăuzi mirii pe calea credinţei. De aceea preotul le va înmana lumânările aprinse, simbolic, naşii luminând calea mirilor.

Dupa miri, naşii sunt cele mai importante personaje ale nunţii, ambii purtând ţinute de gală, nu de culoarea vesmintelor mirilor, naşa va ţine în mână un buchet de flori colorate niciodată în culoarea buchetului miresei iar naşul va purta un costum sobru, la reverul căruia va sta o cocardă diferită de cele ale celorlalti nuntaşi.